Se anunță două zile de mare sărbătoare pentru comuna Zorlențu Mare, care poartă Hramul Învierii Domnului, prin cântecul și jocul ce vor fi oferite de numele mari și consacrate ale folclorului bănățean, dar și ale celor care, prin talentul lor, se află pe culmile afirmării.
În prima și a doua zi de Paște, primarul comunei Zorlențu Mare, Marius Ișfan, alături de consilierii locali, invită zorlențenii să petreacă bucuria Învierii Domnului la Căminul Cultural, acolo unde vor întreține atmosfera artiștii Andreea Voica și prof. Deian Galetin, Ghiță Călțun Brancu, Denisa Țanigoi, Vlad Văcaru și Cristina Rotariu.
În ambele zile, ruga satului bănățean va începe la ora 18:00, după cum ne-a transmis primarul comunei Zorlențu Mare, Marius Ișfan.
Sărbători fericite și petrecere frumoasă la Ruga de Paște de la Zorlențu Mare!
Sergiu TABAN