Mariana Drăghicescu s-a născut pe data de 18 septembrie 1952, în cătunul Prisăcina, satul Bogâltin, comuna Cornereva, din județul Caraș-Severin și s-a stins din viață pe data de 3 aprilie 1997, la Toronto, în Canada. Datorită calităților interpretative deosebite, Mariana Drăghicescu a fost supranumită „Privighetoarea Banatului“.
Mariana Drăghicescu a absolvit Liceul de Filologie-Istorie și a studiat canto popular la Școala Populară de Artă.
A cântat încă din copilărie, în cadrul Casei de Cultură din Băile Herculane. Primul ei șlagăr, constituind și debutul alături de Orchestra de muzică populară „Lazăr Cernescu” din Caransebeș, a fost piesa „Duce-m-aș și m-aș tot duce (La măicuța mea, la cruce)”, imprimată la Radio Timișoara în 1972. În ciuda succesului radiofonic, cântecul a fost cenzurat de către autoritățile comuniste.
Cântăreața se specializează pe repertoriul bănățean. Continuă să colaboreze cu orchestra „Lazăr Cernescu” din Caransebeș (dirijată de Nicolae „Laci” Perescu), apoi se alătură orchestrei Banatul din Timișoara (aflată sub conducerea lui Gelu Stan). Culege folclor din regiunea vizată și creează adaptări ale melodiilor și textelor culese.[2]
Efectuează numeroase turnee naționale. Realizează imprimări la Radio Timișoara și București și la casa de discuri Electrecord, în care prezintă o parte din repertoriul cules și adaptat. Despre discurile ei se scriu peste 30 de recenzii. Participă în festivaluri și concursuri de muzică populară și este recompensată cu mai multe premii.
Regretatul maestru și realizator de emisiuni folclorice la Radio Timișoara, prof. Gelu Stan afirma despre Mariana Drăghicescu:
„Mariana Drăghicescu rămâne, prin cântecele ei, una dintre cele mai valoroase interprete de muzică populară din țară. A fost o solistă extraordinară, exemplu pentru toți cei care îi urmează în această vocație, cu un simț deosebit în a-și alege repertoriul”.
Festivalul „Mariana Drăghicescu”
Numele ei îl poartă o asociație culturală care organizează un festival – concurs național de interpretare vocală omonim. Concursul se adresează soliștilor cu vârste între 16 și 30 de ani. Preselecția și concursul propriu-zis au loc în județul Timiș, iar laureații susțin un spectacol omagial la Bogâltin – Cornereva. Prima ediție a festivalului a avut loc în 1998. Dedicată întru totul acestui proiect este redactorul emisiunilor folclorice de la TVR Timișoara, Felicia Stoian, cea care se ocupă atât de organizarea festivalurilor in memoriam Mariana Drăghicescu, cât și de prezentarea acestui maraton al cântecului popular.
La a VIII-a ediție, din 2010, juriul a fost format din Marioara Murărescu, Gelu Stan, Tiberiu Ceia, Gheorghe Țunea, Gelu Furdui și Nicoleta Voica. Între probe a fost și, la alegere, recitarea unei poezii în grai, sau prezentarea unui costum popular, sau a unui obicei local. Proba de selecție a acestei ediții a avut loc la data de 6 octombrie la Casa de Cultură din Buziaș, gala finaliștilor (16 participanți) la 7 octombrie la Opera Națională Română Timișoara, festivalul încheindu-se cu spectacol omagial la 8 octombrie. La a VIII-a ediție a festivalului au participat interpreți inclusiv din Cluj-Napoca și Târgu-Mureș.
La a X-a ediție, jubiliară, din 2012, când s-au comemorat și 60 de ani de la nașterea Marianei Drăghicescu, preselecția și concursul au avut loc în Timișoara, între 26-27 septembrie, iar gala laureaților la 30 septembrie.[3] Președintele juriului a fost Marioara Murărescu.
Ascultați cântecele îndrăgitei artiste a Banatului Mariana Drăghicescu la Radio Reper, pe http://radioreper.ro
Sergiu TABAN